Delta Dunării

Locatii: Colnicul Hora, dealul muntos din municipiul Tulcea pe care se afla vestigiile localitatii antice Aegyssus la inceput asezare getica, apoi colonizata de eleni, cucerita de romani iar intre secolele VI-X, cu intreruperi, cetate bizantina. Monumentul Independentei aflat pe Colnicul Hora ridicat in cinstea eroilor Razboiului de Independenta din 1877, in urma caruia provincia Dobrogea a redevenit pamant romanesc; fondat in prezenta dr. Carol Davila (1879), realizat de George Vasilescu, inaugurat in 1904.

Muzee: Centrul Muzeal Ecoturistic ,,Delta Dunarii” – prezinta elemente specifice Deltei Dunarii, unice in lume (reconstituirile unor habitate naturale tipice de delta si a unei cherhanale traditionale, alaturi de acvariile cu specii de pesti, corali si alte organisme acvatice). Muzeul de Arta – gazduieste intr-o cladire de stil neoclasic, monument de arhitectura, construit intre 1963 – 1865, colectiile de pictura, sculptura, icoane, arta orientala, grafica si arta decorativa. Muzeul de Etnografie si Arta Populara – este unul dintre edificiile publice emblematice pentru Tulcea. Patrimoniul Muzeului reflecta, prin diversitatea colectiilor, un model cultural unic generat de convietuirea etnica dintre romani si celelalte populatii. Cele aproximativ 8000 de piese alcatuiesc un fond etnografic inestimabil decodificabil in cadrul colectiilor de arta populara si port popular, etnografie si foto-document. Muzeul de Istorie si Arheologic – este situat pe locul fostei cetati antice Aegyssus. Un loc aparte il ocupa Sala Tezaur, unde sunt expuse tematic piesele de executie detinute de muzeu: tezaure monetare, obiecte de podoaba din aur si argint, accesorii vestimentare, piese de cult si carte veche. Gospodaria taraneasca conservata “in situ” din satul Enisala, reprezinta sinteza arhitecturii traditionale taranesti din nordul Dobrogei, la inceputul sec. XX. Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler si cateva din anexele tipice pentru o gospodarie din aceasta zona: grajdul pentru animale, soproanele, bucataria si cuptorul de vara, porumbarul, fantana. In aceste spatii pot fi vazute carute pictate, tipic dobrogene, unelte pescaresti, instrumentar agricol, scule si produse de dogarie, fierarie, albinarit, olarit, instrumentar pentru industria casnica, piese de arama cu diverse functionalitati. Interiorul locuintei releva principiile estetice ale organizarii spatiului de locuit traditional romanesc. Casa memoriala Panait Cerna, situata in satul Cerna, la 55 km de Tulcea si 26 km de orasul Macin. Casa in care s-a nascut poetul, o locuinta tipica de mestesugar de la inceputul secolului al XX-lea, a fost donata de urmasii tatalui adoptiv al poetului muzeului, care a organizat-o obiectiv muzeal. Expozitia memorialistica, organizata in doua din sali, prezinta datele bibliografice ale poetului, reproduceri dupa fotografii, documente, acte de stare civila si de studii, dupa manuscrise si publicatii, dupa diferite editii ale operei poetice, dupa marturii literare si referinte critice, lucrari ce evidentiaza originalitatea creatiei lui Panait Cerna. In celelalte incaperi s-a incercat reconstituirea aspectelor etnografice ale interiorului taranesc din perspectiva rememorarii unei secvente de viata traditionala din perioada in care poetul a trait aici.

Manastiri: Manastirea Celic-Dere situata la 28 Km de Tulcea, intre satele Posta si Telita, pe valea Cilicului, a fost construita catre mijlocul sec. XIX ca manastire de maici. Manastirea are aspectul unui sat cu gospodarii imprastiate, in care se remarca in mod deosebit casa staretiei, casa ce adaposteste muzeul de arta ecleziastica si biserica. Biserica, ridicata in forma actuala la inceputul sec. XX, opera a arhitectului Toma Dobrescu, este printre putinele constructii etajate de acest gen din Romania, cu o biserica de iarna la demisol si biserica de vara la parter; muzeul manastirii, organizat in fostul atelier de pictura religioasa si de tesut covoare, este detinatorul unui important tezaur de obiecte de cult, intre care 43 de carti bisericesti tiparite intre 1643 – 1843; exemplarul cel mai valoros al colectiei este, neindoielnic, Biblia de la Bucuresti (1688). In curtea manastirii se afla o moara de vant, monument de arhitectura. Manastirea Cocos situata la 8 km de satul Niculitel, la poalele dealului Cocosu, Prima asezare monahala a fost ridicata la 1833 de catre calugarii transilvaneni intorsi de la Muntele Athos, Visarion (fost ieromonah la Manastirea Neamt), Gherontie si Isaiia, pe spezele mocanulu transhumant Nicolae Hagi Ghita Poenaru. La inceputul sec. XIX atat biserica cat si pavilioanele cu chilii au fost refacute dupa planurile arhitectului Toma Radulescu. Pictura bisericii este opera artistului italian F. De Biasse, cu exceptia pridvorului pictat de iconograful local Geo Cardas. Muzeul organizat la Manastirea Cocos are o colectie importanta de carte de cult, adunata din toate parohiile judetului Tulcea. Manastirea Uspenia situata la 3 km sud-vest de satul Slava Rusa, a fost infiintata candva, in sec. XVIII de catre un grup de credinciosi din Slava Rusa, care au construit mai sus de sat o bisericuta si s-au retras sa traiasca acolo. Manastirea a fost, incepand cu anul 1848, sediu episcopal, sub autoritatea mitropolitului de la Fantana Alba si, ulterior, sediu mitropolitan. In a doua parte a sec. XIX biserica de lemn a fost inlocuita de una de zid, sfintita la 1883, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. An de an sarbatoarea hramului manastirii strange laolalta comunitatile de rusi lipoveni din tara si din strainatate. Manastirea este depozitara unui valori de arta bisericeasca veche rusa.

Biserici: 22 de lacasuri de cult numai in municipiul Tulcea - 15 biserici ortodoxe, dintre care 4 de rit vechi, o biserica romano-catolica, una baptista, una adventista, doua case de rugaciune, o sinagoga si o moschee. Biserica Sf. Atanasie a fost ridicata in prima jumatate a sec. XIV ca biserica a unei curti feudale. Biserica avea dimensiunile initiale de 11,5 x 6,5 m si un altar semicircular acoperit cu o semicalota. In primele decenii ale sec. XV biserica isi inceteaza activitatea; este redata cultului la inceputul sec. XVI ca biserica a comunitatii parohiale a zonei cand au loc si primele modificari: limita vestica a pronaosului a fost extinsa cu 1,3 m si s-a refacut zidul absidei altarului. In cursul sec. XVII pronaosul este din nou marit spre vest cu inca 1 m. In jurul anului 1880 au loc ultimele interventii si transformari: zidul despartitor dintre naos si pronaos a fost demolat partial si inlocuit cu o arcada; s-a refacut sarpanta si invelitoarea, iar la extremitatea vestica a lacasului s-a adaugat o turla-clopotnita din lemn. Biserica cu plan treflat, a fost descoperita la 3 km S-V de sat, in punctul „Cetatuia”. Construita in sec. XI - XII sau, dupa alte opinii, la inceputul sec. XIII, aceasta a constituit, foarte probabil, biserica unei manastiri; s-au pastrat doar temeliile din caramizi si tigle romane, unele cu stampila leg. I Iovia Scythica, refolosite. Este cea mai veche biserica de acest gen de pe teritoriul tarii noastre. Pe teritoriul comunei au fost descoperite o asezare rurala romana, un apeduct, ruine de villae rusticae si necropole romane. In plus, satul este inconjurat de un val (troian) lung de 27 km ce inchide o suprafata de cca 50 km2. In interiorul valului se afla cateva intarituri (lagare), inconjurate si acestea cu valuri. In lipsa unor cercetari sistematice valul a fot datat diferit incepand din sec. IV d.Cr. pana in sec. XI - XII, si in consecinta atribuit romanilor, protobulgarilor sau bizantinilor. Geamia din orasul Babadag, construită la inceputul sec. XVII, cu plan dreptunghiular, cu pridvor monumental cu arcade si minaret inalt de 30 m, geamia este unul din cele mai vechi monumente de arta musulmana din Romania. Moscheea Azzizie (sec. XIX), construită din piatră cioplita cu grosimea de 85 cm, edificiul se remarca prin numarul mare de ferestre, este declarata monument istoric si de arhitectura.

Cetati: Cetatea Aegyssus situata pe colnicul Hora, azi dealul Monumentului, in partea de est a orasului Tulcea. Descoperirile arheologice (material ceramic getic si grecesc), dar si originea celtica a numelui, derivat de la un legendar intemeietor Caspios Aegisos, pledeaza pentru construirea cetatii in la sfarsitul sec. IV i.Cr. Depozitul de amfore grecesti din sec. I i.Cr. descoperit in acest punct ne arata ca Aegyssus a fost o importanta factorie greceasca. Tot din aceasta perioada – sec. II – I i.Cr. dateaza o necropola birituala situata la 1,5 km sud-est de perimetrul fortificat (actualmente strada Nalbelor). Relatand evenimentele petrecute in anul 12 d.Cr. cand orasul Aegyssus a fost cucerit de catre dacii nord-dunareni, Ovidius il considera uetus urbs, (Pont. I, 8, 11). In apararea lui intervin trupe dintr-o legiune din Moesia, remarcandu-se in mod deosebit centurionul primipilar Vestalis. La inceputul sec. II d.Cr. cetatea era inclusa in limes-ul dunarean. In a doua jumatate a sec. III in cetate era cantonata cohors II Flavia Brittonum, iar in sec. urmator vexilatio Aegyssensis din Legio I Jovia.; si in sec IV – V cetatea isi pastreaza statutul de fortareata militara, iar in perioada lui Justinian este refacuta, in conditiile efortului monumental de refortificare a limes-ului dunarean (Scythia Minor). Cetatea de pe Dealul Monumentului apare mentionata in Notitia Episcopatum pe lista celor 15 resedinte episcopale din Dobrogea. In sec. X – XI existenta unei mici fortificatii in acest punct este dovedita deopotriva arheologic si in izvoarele vremii. Dupa o distrugere masiva candva in sec. XI, asezarea se muta la poalele fortificatiei. Incepand cu sfarsitul sec. XIII si inceputul sec. XIV si pe toata perioada stapanirii romane, colnicul Hora este din nou locuit. Prima atestare a asezarii si cetatii in forma Tulcsa apare intr-un registru vamal otoman din 1515 – 1517. Atat Evlia Celebi, cat si Matteo Gondola vorbesc in lucrarile lor, in sec. XVII, despre o mica cetate cu 7 turnuri, zidita pe malul stancos al Dunarii, care controla traficul fluvial spre si dinspre Marea Neagra. De la 1860, cand devine resedinta de sangiac, Tulcea cunoaste o noua perioada de dezvoltare economica si urbanistica, fiind recunoscut ca cel mai important centru al zonei.
Cetatea Halmyris, com. Murighiol, jud. Tulcea, situata la 2,5 km est de satul Murighiol, in punctul cunoscut sub numele de „Bataraia”, „Geneviz -Kaleh” „Cetatea” sau „Cetatuia”, pe soseaua ce duce de la Tulcea la Dunavatul de Jos. Cercetarile arheologice desfasurate incepand cu anul 1981 au scos la iveala o puternica cetate romana intemeiata intr-o zona cu urme de locuire din sec. VI – V si IV/III – II/I i. Cr., care a cunoscut mai multe etape in evolutia sa: fortificatie romana de pamant (ultimul sfert al sec. I); castrul de piatra – sediu al vexilatiei legiunilor I Italica si XI Claudia Pia Fidelis si statie a flotei Classis Flavia Moesica (vicus classicorum) – inceputul sec. II – al treilea sfert al sec. III d.Cr.; cetate romana tarzie – al treilea sfert al sec. III – primul sfert al sec. VII d.Cr. Cetatea romano-bizantina are o forma trapezoidala, cu o suprafata de cca 2 ha, cu 15 turnuri, trei porti si trei valuri de aparare. Principalele monumente dezvelite si, in parte, restaurate sunt: Poarta de Nord; Poarta de Nord-Vest, Poarta de vest; Thermae-le; Edificiul nr. 1; Poarta de Vest; Basilica paleocrestina cu cripta martirica (Epictet si Astion).
Cetatea Orgame / Argamum, com. Jurilovca, jud. Tulcea, situata la 7 km est de satul Jurilovca, in punctul numit „Dolojman”, „Dolosman” sau „Cetatea”. Cercetarile arheologice desfasurate aici in anii 1926 – 1932 si din 1965 fara intrerupere au permis dezvelire unor importante monumente si schitarea istoriei cetatii pentru cele mai bine de 12 secole de functionare. Cetatea, prima localitate de pe teritoriul de astazi al Romaniei mentionata intr-un izvor antic (Hecataios, Periegesis), a fost intemeiata la mijlocul sec. VII i.Cr. de catre grecii din Asia Mica, cu cel putin o generatie inaintea cetatii Istros / Histria, intr-o zona cu urme de locuire din epoca bronzului si din prima epoca a fierului. Din perioada arhaica dateaza un impresionant complex funerar din necropola cetatii ce a apartinut unui personaj important din prima generatie de colonisti, urme de locuire in zona de est a falezei, doua cuptoare artizanale pentru ceramica; perioada clasica este ilustrata printr-un segment al zidului de incinta, edificii si cuptoare situate spre capul promontoriului, grupuri de morminte tumulare asociate pe criterii familiare in necropola cetatii; epocile elenistica tarzie si romana timpurie sunt reprezentate prin unele vestigii pastrate pe platoul argamens, dincolo de sistemul de aparare al cetatii romano-bizantine. Cetatea romano-bizantina avea o suprafata de aproximativ 2,6 ha, o forma aparent triunghiulara cu opt turnuri, sase contraforturi (bastioane) si doua porti principale – pe laturile de vest si sud si doua porti mici pe latura de sud. Sistemul defensiv cuprindea, in afara de incinta, si doua valuri de pamant cu sant. In interiorul cetatii au fost cercetate si, in parte restaurate, o serie de edificii publice si private datand din sec. V- VII: „pretoriul”, basilica cu trei nave si capela (numita conventional basilica nr. 3), basilica din sectorul central (basilica 2), cea mai mare dintre basilicile argamense, basilica cu o singura nava (basilica 1), locuinte si parte din sistemul stadal. O a patra bazilica, de mici dimensiuni, cu o singura nava, a fost descoperita la aproximativ 1,3 km fata de Poarta de vest, pe culmea unui deal cu altitudinea de 50 m. Necropola romano-bizantina a cetatii a ocupat zona locuita anterior (sec. I i.Cr. – IV d.Cr.) in afara sistemului defensiv. In fata cetatii Orgame/Argamum, la aproximativ 2,5 km spre est, pe insula Bisericuta se afla o fortificatie romano-bizantina si urme de locuire din epoca medievala timpurie.
Cetatea Dinogetia, com. Jijila, jud. Tulcea, situata la 4 km in aval de satul Garvan, pe o mica insula (popina) numita de localnici „Bisericuta”. Cercetarile arheologice incepute in 1939 si reluate dupa cel de-al doilea razboi mondial dus la dezvelirea unei mari parti din cetate si la schitarea grosso modo a evolutiei acesteia. Astfel, fortificatia romana – probabil un castellum unde erau cantonate formatiuni militare din Legio V Macedonica, cohors I Mattiacorum, Legio I Italica, Cohors I Cillicum si Classis Flavia Moesica – a fost ridicata in zona unei asezari daco-getice, de la care a preluat chiar numele, Dinogetia, toponim amintit de geograful Ptolemaios, atunci cand face o descriere a Daciei (III, 8, 2). In perioada Dominatului cetatea este refacuta: are o suprafata de 1,2 ha, cu 14 turnuri de aparare dispuse la distante relativ egale de-a lungul incintei trapezoidale, urmand forma promontoriului stancos, cu o poarta principala pe latura de S si alte doua, mai mici, pe laturile de V si N. O serie de edificii, locuinte si pravalii, cu mai multe faze de constructie din sec. IV - VI, se insiruie de-a lungul strazii principale: principia, praetoriul, numit si domus, basilica paleocrestina cu trei nave un mare edificiu ce a suferit in timp importante modificari si recompartimentari, o serie de locuinte, pravalii, magazii de provizii si marfuri; in exterior, la cca 100 m sud de poarta principala se afla baile romane (thermae). Dupa abandonarea cetati la sfarsitul sec. VI si inceputul sec. VII, in vremea lui Ioannes Tzimiskes, dupa anul 971, pentru doua secole, cetatea isi reia functia defensiva: este reparata incinta, se ridica unele constructii si locuinte, intre care cea mai importanta este bisericuta din mijlocul cetatii, cea mai veche de pe teritoriul tarii, ce a functionat in sec. XI – XII.
Cetatea Noviodunum, oras Isaccea, jud. Tulcea, situata pe malul drept al Dunarii, la aproximativ 2 km est de orasul Isaccea, pe un promontoriu inalt de peste 20 m, in punctul „Pontonul vechi” sau „Eski-Kale” (in lb. turca „Cetatea Veche”). Asezata in dreptul unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunarii, cetatea a avut, in diferite perioade istorice, un rol militar si comercial aparte. Ridicata inca din primii ani ai epoci Principatului pe o veche asezare getica, cu nume de origine celtica, cetatea a fost in primul rand baza a flotei romane de la Dunarea de Jos Classis Flavia Moesica, apoi sediu al unor detasamente ale Legio V Macedonica si Legio I Italica, dar si punct final, de intersectie, al drumului militar si comercial ce taia centrul Dobrogei, venind de la Marcianopolis si limes-ul dunarean. Cetatea romana timpurie, ridicata la rangul de municipium in vremea Severilor, din care se pastreaza o serie de edificii importante situate pe malul Dunarii: thermae, locuinte, fragmente din zidul de incinta si pentru care a fost cercetata necropola tumulara din sec. I – III d. Cr., era un centru urban cosmopolit, cu o populatie formata din militari, veterani si civili romani sau greco-orientali; cetatea propriu-zisa rea dublata de o asezare civila de proportii. Distrusa de atacurile gotilor si heruluilor in jurul anului 267, cetatea este refacuta in vremea imparatilor Aurelian si Probus la dimensiuni ceva mai reduse decat cetatea timpurie. Din aceasta perioada au fost dezvelite incinta de nord cu sapte turnuri de aparare semicirculare, poarta de acces spre instalatia portuara, thermae, o basilica, un mare turn, cu o suprafata de 225 mp pe latura de sud a cetatii. Cetatea tarzie ramane in toata perioada sediu al flotei dunarene – numita acum Classis Ripae Scythicae, iar din sec. IV sediu al Legio I Iovia Scythica. Din aceasta perioada a fost cercetat un mormant monumental, in forma de cruce, apartinand unei familii din sec. IV d. Cr. Pentru mai bine de doua secole (inceputul sec. VII – al treilea sfert al sec. X) viata urbana decade. La sfarsitul sec. X si inceputul sec. XI cetatea este isi reia functia defensiva, incinta fortificatiei fiind refacuta de bizantini pe vechile fundamente romano-bizantine. Ocupata de tatari, stapanita o vreme de Mircea cel Batran, cetatea este demantelata dupa cucerirea ei de catre turci in 1420. In sec. XVI, sus pe cetate, turcii au construit o tabara trapezoidala inconjurata cu val de pamant (tabie) ce adapostea o garnizoana. In paralel, centrul de greutate al asezari s-a mutat, inca in sec. XIII, spre sud unde fusese intemeiata, probabil de catre tatari, o asezare numita Isakdji, de la care va deriva numele orasului de astazi.
Cetatea Enisala, sat Enisala, com. Sarichioi, jud. Tulcea, situata pe un deal ce domina imprejurimile, la intersectia unor importante drumuri de apa si de uscat. Cetatea a fost construita de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul sec. XIII si inceputul sec. XIV. In timpul lui Mircea cel Batran cetatea a trecut in stapanirea Tarii Romanesti, iar la sfarsitul domniei acestuia, cand Dobrogea a fost cucerita de catre turci, in cetate s-a instalat o garnizoana militara otomana. Cetatea propriu-zisa, de forma poligonala, ocupa o suprafata de aproximativ 0,3 ha; o a doua incinta, aproape complet demantelata, inchidea un spatiu de cel putin doua ori mai mare decat cel cuprins in perimetrul incintei mici. Pe tronsonul pastrat al incintei mari se afla cinci turnuri rectangulare. Ca elemente de arhitectura se impune bastionul portii principale cu arcada dubla continuata cu o arcada oarba. In anii ’90 cetatea a facut obiectul unui amplu proces de restaurare. Pe teritoriul satului si in apropierea acestuia au fost identificate urme din mai multe epoci istorice: dealul cetatii: urme din Hallstatt: promontoriul “Palanca”: urme de locuire din eneolitic, epoca bronzului, Hallstatt si Latene; “Valea Netului”: a fost cercetata necropola getica din sec. IV – II i.Cr. cu peste 400 de morminte; punctul “Biserica”, la marginea de V a satului: au fost identificate si in parte cercetate o asezare greco-getica de tip Sarinasuf; locuirea getica din sec. I i.Cr. – I d.Cr.; necropola romana (din care au fost cercetate 158 de morminte); cimitirul medieval crestin (inceputul sec. XVI – inceputul sec. XVIII); punctul “Pestera” – fortificatie romano-bizantina (sec. IV – VI d.Cr.), cu o suprafata de aproximativ de 2 ha; punctul “Palanca” – o mica fortareata tip castellum (35 x 40 m), inconjurata cu val si sant de aparare, distrusa aproape in intregime la modernizarea soselei Enisala-Sarichioi.
Cetatea Proslavita, com. Nufaru, jud. Tulcea, situata la 12 km aval de Tulcea, pe malul drept al bratului Sfantu Gheorghe. Cetatea a fost ridicata a fundamentis de catre Imperiul bizantin intr-o zona cu urme materiale din epocile hallstattiana, Latene si romano - bizantina. In epoca romano-bizantina pe malul Dunarii, la capatul nordic al promontoriului, au functionat doua turnuri de supraveghere a liniei Dunarii. Cercetarile arheologice – sistematice sau de salvare - mult ingreunate de faptul ca satul actual Nufaru suprapune in totalitate cetatea medievala au dus la dezvelirea unei parti din zidul de incinta, a doua turnuri masive, rectangulare, vizitabile – unul suprapus de localul Prislav, celalalt – din punctul „Dispensar” - restaurat si conservat prin construirea unui cladiri de protectie, a numeroase locuinte, cuptoare, a mai multor necropole de inhumatie crestine; pe malul Dunarii, in apropierea punctului de traversare a Dunarii cu bacul spre Delta, a iesit la iveala instalatia portuara a cetatii. Cetatea a functionat pana in sec. XIV.
Cetatea Ibida, sat Slava Rusa, com. Slava Cercheza, situata pe valea paraului Slava, la marginea de vest a satului Slava Rusa. Cetatea, in forma pastrata din epoca tetrarhiei cu refaceri in timpurile lui Justinian – „cu ziduri si turnuri colosale” (P. Polonic), „exceptional de mare – cea mai insemnata din toate cele cunoscute in interiorul Dobrogei – si care, fireste, a fost (…) si punctul de intersectie al tuturor drumurilor din Nordul provinciei” (V. Parvan) – are o suprafata de 24 de ha, o centura de fortificatii desfasurata pe o lungime de 2000 m, 33 de turnuri si trei porti. Cetatea de pe valea Slavei este dublata de o fortificatie de aprox. 3 ha situata pe dealul Harada (in traducere din limba turca „Cetatea Fetei”), a carei latura de nord e comuna cu cea a cetatii. La altitudinea de 158 m, pe o alta culme, situata in prelungirea dealului Harada, se afla un fort de perioada romano-bizantina. Cercetarile arheologice desfasurate sporadic incepand chiar cu sfarsitul sec. XIX – in anii 1885, 1917, 1988 – 1989, 2001 – 2002 – au dus la dezvelirea - in centrul cetatii - a unei basilici cu trei nave si trei abside cu coloane si capiteluri din marmura si paviment din mozaic policrom, a unui complex monastic paleocrestin situat la 2,5 km vest de cetate si la stabilirea stratigrafiei cetatii (sec. I – VII d.Cr.); in 2001 si 2002 a fost cercetat zidul de incinta in punctele Curtina G si Poarta de Vest, au iesit la iveala pillae-le podului antic de peste raul Slava, locuinte, sistemul de canalizare, iar din necropola cetatii romano-bizantine au fost cercetate peste 30 de morminte simple si un cavou romano-bizantin. Acesta din urma, de mari dimensiuni (8 x 3,5 m), construit din caramizi si lespezi de piatra, constituit din dromos si camera funerara, cu interiorul tencuit si pictat, cu pardoseala din placi de caramida, a servit drept loc de inmormantare pentru 39 de indivizi ai unei familii instarite din oras. Zona de la vest si nord de cetate a fost locuita din cele mai vechi timpuri. Au fost identificate vestigii si urme arheologice din paleoliticul mijlociu, neolitic, Hallstatt, Latene, din epocile romana, romano-bizantina si medievala timpurie; la est de cetate se intinde o vasta asezare civila, iar la 2,5 km, in aceeasi directie, o asezare getica cu val si sant. Asezata intr-o zona de un pitoresc aparte – propusa de specialisti ca rezervatie de peisaj, in vecinatate unei comunitati traditionale – rusi lipoveni, pe drumul national ce leaga orasele Braila si Constanta, cetatea Ibida ar putea deveni unul dintre cele mai importante puncte ale turismului cultural nord-dobrogean. Complexul paleocrestin, situat in partea de NE a localitatii Niculitel, la baza culmei Piatra Rosie, a fost descoperit in anul 1971 si cercetat timp de mai multi ani. Monumentul este compus dintr-o bazilica ridicata in timpul imparatilor Valens si Valentinianus, dupa planul unei basilici romane crestine, refacuta in vremea lui Theodosius II, deasupra unei cripte monumentale paleocrestine. Cripta, acoperit cu o cupola hemisferica cu pandantivi, incadrata la exterior de timpane; in interiorul acesteia se afla doua morminte martirice suprapuse. La nivelul inferior se gaseau scheletele a doua persoane – martiri, ale caror nume nu le cunoastem, iar la nivelul superior, intr-un sicriu colectiv, scheletele a patru martiri al caror nume: Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos si calitate de martiri - Martyres hristou - sunt notate pe peretii criptei. Monumentul a fost restaurat si conservat, deasupra acestuia s-a ridicat o constructie de protectie.

Peisaje: acvatice: Delta Dunarii, Marea Neagra deluroase: podisul Dobrogei montane: Muntii Macinului.

Puncte geografice remarcabile: ceatalurile Chilia si Sulina, adica locurile de despartire a Dunarii mai intai in bratele Chilia si Tulcea si apoi a bratului Tulcea in bratele Sulina si Sfantu Gheorghe; gurile de varsare a Dunarii, prin bratele sale, in Marea Neagra; padurile de foioase de pe grindurile Letea si Caraorman cu diverse specii de stejar, plopi, frasini, tei, ulmi, completate de un subarboret bogat care impreuna cu plantele cataratoare (lianele de diferite tipuri) confera mai ales padurii Letea un aspect de padure tropicala ceea ce explica faptul ca aici s-au descoperit peste 1600 de specii de Endomofauna; in extremitatea sudica a padurii Caraorman se pastreaza exemplare monumentale de stejari cu circumferinta intre 4,20 si 4,70 m; litoralul Marii Negre la Sulina si Sfantu Gheorghe