Sharm el Sheikh – Orașul Păcii și al vacanțelor


Egipt este, fără îndoială, una dintre destinațiile preferate de vacanță ale turiștilor de pretutindeni. Mai mult, anul acesta este în topul preferințelor clienților noștri. Căminul celei mai fascinante civilizații antice de pe Pământ, un mister încă nerezolvat pentru arheologi și una dintre cele mai populare destinații turistice de pe glob, Egiptul te așteaptă anul acesta să îl trăiești din plin. Dincolo de atracția piramidelor, însă, Egipt are multe de oferit și dezvăluit tuturor celor care își doresc o vacanță de neuitat. Pentru a descoperi Egiptul si a afla fascinantele povesti ale faraonilor poti incepe cu o vacanta Hurghada, insa astazi vrem sa te convingem de ce un sejur sejur Sharm el Sheikh te-ar putea convinge poate si mai mult ca merita sa explorezi aceste locuri! Sharm el Sheikh este destinația perfectă atunci când planifici un concediu exotic într-un resort de lux în Egipt. Informațiile pe care ți le vom prezenta astăzi îți sunt oferite de la fața locului, prin intermediul colegei noastre Alina, care tocmai s-a întors de acolo. Așa că hai să vedem ce aduce special Sharm el Sheikh și ce oferte de vacanță ai la dispoziție anul acesta.

Sharm el Sheikh – Cu ce te îmbie acest loc magic

Oraș situat în partea de sud a peninsulei Sinai, pe fâșia de coastă între Marea Roșie și muntele Sinai, Sharm el Sheikh este un loc care poate satisface și cele mai sofisticate gusturi în materie de cazare, posibilități de petrecere a timpului liber, distracție, aventură, și relaxare de lux. Sharm el Sheikh mai este cunoscut și ca Orașul Păcii, deoarece aici au loc multe conferințe internaționale pe tema păcii mondiale, concerte și evenimente sau congrese de importanță globală. Hai să vedem noutățile de la fața locului și principalele puncte de atracție cu care ești așteptat aici în acest an!
  • Sharm el Sheikh a devenit un oraș mult mai modern comparativ cu Hurghada;
  • Oferă multe posibilități de distracție prin cluburile sale, mall-uri, Aqua-parcuri, viaţa de noapte activă, o zonă de promenadă cu multe terase (Soho Square), o piață cu multe magazine de obiecte artizanale/ mâncăruri tradiționale și suveniruri (Old Market);
  • Fauna si flora marină (cca 220 de specii de corali, peste 1000 de specii de pești) sunt mult mai bine conservate aici față de Hurghada, un punct major de atracție în acest sens fiind Rezervația Ras Mohammad. Zona este considerată a doua din lume după Marea Bariera de Corali și le este recomandată în special iubitorilor de snorkeling și scufundări dar și naturaliștilor și iubitorilor de aventură în aer liber.
  • Aici găsești nenumărate centre acreditate unde se organizează cursuri, examene sau brevetări recunoscute la nivel internațional în scufundări, snorkeling și multe alte sporturi acvatice.
  • O atracție importantă o reprezintă Muntele Sinai, unde se organizează excursii cu ghid. O aventură pe care nu trebuie să o ratezi este plecarea și urcarea muntelui noaptea (cca 7 km și 750 de trepte) pentru a prinde răsăritul pe creastă. Biblic, se spune că acolo se află stânca unde Moise a primit cele 10 porunci de la Dumnezeu. Se poate vizita și Mânăstirea Sf. Ecaterina, aici aflându-se o moschee, precum și o micuță capelă ortodoxă.
  • Pentru iubitorii de safari, recomandăm Aria Protejata Nabq Bay, întinsă pe o suprafață de cca 600 mp cu dune de nisip, un areal de mangrove și recife de corali. Poți admira aici specii neobișnuite de păsări sau animale sălbatice. Dacă optezi pentru o astfel de aventură, trebuie să știi că excursiile cuprind plimbări cu cămile, safari în deșert pe un buggy, ATV sau într-un jeep.
  • Împătimiții de sporturi extreme și cei care își doresc o vacanță ”altfel” se pot încumeta aici să practice dune skating pe dunele de nisip, caiac canoe sau ieșiri cu hidrobicicletele în Laguna Mangrovelor.
  • Sharm el Sheik este o destinație favorită a celor care fac scufundări la nivel începător sau super avansat. Dar dacă vrei să petreci o zi pe uscat admirând fascinat minunile naturii, îți recomandăm o excursie de o zi la Canionul Colorat, unde formațiunile de piatră și culorile lor îți dau senzația că ai pășit într-un univers paralel, suprarealist.
  • Multe companii internaționale au investit, construit sau renovat hoteluri în zona Sharm el Sheikh: Ritz Carlton, Le Meridien, Four Seasons, Marriott, Hyatt, Accor, Rixos. Vom discuta imediat despre câteva dintre cele mai atractive posibilități de cazare în această regiune.
Acum ai zboruri directe din Bucureşti, Cluj Napoca și Sibiu către Sharm el Sheikh.

Unde să îți petreci vacanța în Sharm el Sheikh

Fie că îți dorești un concediu exclusivist cu familia în Sharm el Sheikh, o vacanță de relaxare, sau una centrată pe distracție și aventură, orașul are câte ceva de oferit oricui ajunge aici. Mai jos îți prezentăm câteva recomandări de cazare, “testate” de Alina.  

Rixos Premium Seagate 5* - Cea mai bună alegere pentru familiile cu copii puse pe aventură

Hotelul Rixos Premium Seagate 5* este în el însuşi un loc magic pentru turiştii – mai ales pentru cei mici. Copiii se pot bucura aici de un Aqua park, mini club cu activități diverse ( 4-12 ani), club pentru adolescenți (+13 ani), 2 piscine, program de animație, jocuri și spectacole și multe altele. Un concediu aici îi va remonta și răsfăța și pe adulți. Dincolo de parcul acvatic Rixos Sea Gate Aquadventure Park, care încântă turiștii de toate vârstele, aici te poți bucura și de:
  • centrul comercial Naama Bay City aflat nu foarte departe;
  • plajă proprie cu șezlonguri, saltele și umbrele gratuite;
  • camere, apartamente și vile moderne, spațioase și luxos decorate, cu vedere la mare, piscină sau gradină;
  • corturi cu mâncare pe plajă, 9 baruri și 8 piscine;
  • centru spa și welness pentru relaxare, masaj, tratamente, centru înfrumusețare, aerobic și fitness;
  • facilități pentru practicarea diverselor sporturi, de la volei pe plajă la fotbal, polo, scufundări, tenis, darts, șah, biliard, jocuri electronice, etc.
Hotelul Rixos Seagate este un complex luxos de 5 stele înconjurat de palmieri. Este situat în sudul Peninsulei Sinai și oferă priveliști impresionante și servicii excepționale, așa că nu trebuie să îl ratezi anul acesta!

Albatros Laguna Vista Resort 5* - Cel mai potrivit pentru cuplurile sau familiile cu copii aflate în căutarea intimității

Situat pe o plajă privată cu nisip în golful Nabq, complexul Albatros Laguna Vista Resort 5* este destinația perfectă pentru cuplurile sau familiile cu copii care vor să se bucure de o vacanță intimă și liniștită. În cazul în care aveți nevoie de răsfăț și distracție, complexul vă pune tuturor la dispoziție o piscină în aer liber, o piscină interioară, precum și un centru de scufundări. Hotelul a fost renovat recent și redeschis publicului în această primăvară. Interioarele moderne în culori calde, pardoselile cu gresie și ferestrele înalte din podea pana in tavan vor face deliciul celor care își doresc o vacanță de lux în stil oriental. Dacă vrei să te bucuri de gastronomia locală, trebuie să știi că restaurantul Which Way servește specialități la grătar și feluri de mâncare tipic egiptene. Oaspeții pot savura cocktail-uri răcoritoare la barul Cave, înconjurat de o cascada. Atât cei mari cat și cei mici se pot distra altfel în fiecare zi, căci echipa de divertisment oferă muzică live și spectacole de dans într-un superb amfiteatru. Ai nevoie de relaxare și activitate fizică? Nimic mai simplu! Complexul te îmbie cu masaje de relaxare la spa, o sală de gimnastică bine echipată, 4 terenuri de tenis, 3 terenuri de squash și unul de volei pe plajă.

Rixos Sharm 5* - Opțiunea preferată de tinerii puși pe distracție și aventură

Complexul Rixos Sharm 5* li se adresează adulților care își doresc o vacanță luxoasă, dar activă. Amplasat la o distanţă de 400 m de Nabq Bay și la 22 km de Naama Bay, hotelul poate fi punctul tău de plecare în aventuri nautice, explorare și excursii de o zi. Mai mult decât atât însă, cele 10 piscine, centrul Wellness & Spa și Aqua Park-ul fac acest complex o destinație turistică în sine. După o zi plină de aventuri practicând scufundări, snorkeling, plimbări sau vizite, te poți relaxa petrecând momente minunate de răsfăț: baie turcească, saună, jacuzzi, baie cu aburi, sală de fitness, aerobic, sporturi în piscină şi pe plajă, tenis de masă și multe alte activități benefice pentru minte și trup. Programul de animații, show-urile, programele de muzică live, plaja și pontonul, cele peste 10 restaurante și baruri din resort, plus peisajele de vis sunt tot atâtea motive pentru a-ți petrece aici o vacanță memorabilă. Trebuie să mai știi și că resortul beneficiază de camere elegante, personal prietenos, plajă privată și servicii de calitate. Restaurantele complexului sunt un adevărat paradis al savorilor, iar barurile și activitățile de divertisment asigură oaspeților un sejur de vis.

Sunrise Grand Select Montemare Resort 5* - Pentru cuplurile care își doresc o vacanță cu adevărat de lux

Experimentează luxul și plăcerile unei vacanțe exotice alegând complexul Sunrise Grand Select Montemare Resort 5*! Cuplurile sunt în mod deosebit atrase de acest resort, mai ales atunci când planifică o lună de miere sau un sejur în doi departe de lumea dezlănțuită. Te vei bucura să afli că toate camerele au balcon sau terasă cu vedere la grădină sau la mare și că hotelul îți oferă un excelent punct de observație a Golfului Aqaba și a Insulei Tiran. Dincolo însă de peisajele fabuloase, aici ai parte de o adevărată vacanță de cinci stele: deschidere la plajă, patru piscine exterioare, cinci restaurante a la carte cu specific european, asiatic, egiptean, etc., trei baruri la piscină și alte patru separate, unde poți savura nu numai priveliști de basm dar și cocktailuri răcoritoare. Amplasarea complexului este și ea un avantaj major și un punct de atracție. Hotelul se află în imediata apropiere a centrului Sharm el Sheikh. O plimbare lejeră de un sfert de oră pe jos te va duce în inima orașului, deschizându-ți astfel nebănuite perspective de a vizita obiective turistice și de a te bucura de micile plăceri ale vieții alături de localnici. Piețele, cafenelele, magazinele de suveniruri, toate sunt în apropiere și gata să îți facă pe plac. După plajă, plimbare, descoperire și câteva sporturi nautice, este timpul pentru răsfăț: centrul spa al hotelului include o saună, baie de aburi şi baie turcească, masaje şi tratamente corporale, precum şi programe de wellness personalizate.

Movenpick Resort Sharm 5* - Pentru toţi cei care vor un pic de liniște

Sigur că mergem în vacanță să ne distrăm, să explorăm, și să vedem locuri noi și neobișnuite. Dar un concediu este și despre odihnă și liniște. Dacă asta îți dorești, îți recomandăm complexul Movenpick Resort Sharm El Sheikh 5*, un paradis în miniatură pe care nu trebuie să îl ratezi. Situat la 10 km de aeroportul Sharm El Sheikh și la 2 km de Naama Bay, în golful Naama Bay, pe malul mării, complexul respiră parcă lux din toţi porii. Răsfață-te la centrul Spa & Wellness echipat cu baie cu aburi, jacuzzi, sală de fitness, masaje, programe și pachete SPA sau bucură-ți papilele gustative în restaurantele sofisticate a la carte. Dacă te simţi destul de odihnit și relaxat și ai vrea să ai parte și de câteva activități mai intense, complexul ofera turistilor posibilitatea de a practica sporturi nautice (parasailing, plimbări cu barca, water ski, canoe), excursii prin Sharm (cu cămila sau cu quad bike), călărie, precum și lecții de scufundări alături de scafandri profesioniști.

Tu când ai vrea să pornești spre Sharm el Sheikh?

Sperăm că recomandările primite de la colegii noștri de la fața locului te-au convins că Sharm el Sheikh este o destinație la care merită să te gândești. Ia legătura cu consultanții noștri pentru a îți planifica o vacanță de neuitat în această uluitoare regiune a Egiptului și profită acum de ofertele noastre!

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare