Cere oferta Cere oferte
Vacante

Muntenegru

Muntenegru este un stat ex-iugoslav, din sudul Europei; s-a desprins de Serbia in 2006 in urma unui ...

Vezi mai multe detalii

Chartere externe Muntenegru

Hoteluri în țară și străinătate Muntenegru

Muntenegru

Prezentare generala

\

Muntenegru este un stat ex-iugoslav, din sudul Europei, care s-a desprins de Serbia in 2006 in urma unui referendum.   
In prezent, este un stat suveran, care are recunoastere internationala si care este membru in Organizatia Natiunilor Unite.
Capitala Muntenegrului este Podgorica, iar limba oficiala este sarba. Turistii sunt atrasi de frumusetile naturale si de coasta Marii Adriatice.

Geografie: Muntenegru se mărgineşte cu Croaţia, Serbia, Kosovo, Bosnia şi Herţegovina şi Albania.
Muntenegru cuprinde piscuri înalte, la graniţele cu Serbia şi Albania, o regiune carstică, şi o câmpie de coastă îngustă, de la 1 la 6 km lăţime. În nord, câmpia dispare total, iar Muntele Lovćen şi Muntele Orjen pătrund abrupt în Golful Kotor. Munţii Muntenegrului au altitudini ce depăşesc, în medie, 2.000 de metri. Lanţurile montane ale ţării au fost printre cele mai erodate de gheţari din întreaga Peninsulă Balcanică în timpul ultimei ere glaciare.

Suprafata: 13 812 kmp.
Populatie: 620 145 loc.
Moneda: euro.

Obiective turistice: Podgorica este numele unei regiuni, dar şi al unui oraş, fiind şi capitala statului Muntenegru. Se situează în partea sudică a ţării.
Podgorita este centrul comercial si cultural al Muntenegru. Mare parte din oras a fost distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial, astfel incat Podgorita este un oras relativ nou, cu cladiri moderne la fiecare pas si spatii verzi. Podgorita gazduieste un numar mare de evenimente culturale.

Budva - cu o vechime de 2500 de ani, este una din cele mai vechi asezari de pe litoralul Adriatic.
Este cea mai mare si cea mai cunoscuta statiune a coastei Adriatice din Muntenegru. Partea noua a orasului dispune de km intregi de bazaruri, cafenele, pizzerii, restaurante, cofetarii, magazine de souveniruri, parcuri de distractie. Zidul solid s-a construit in jurul orasului vechi in sec XV ca mod de aparare impotriva armatei otomane. Intrarile in orasul vechi,candva bine pazite, astazi stau larg deschise, bucurandu-se de vizitatori. Odata intrati, turistii vor intalni un oras cu case mici, strazi inguste, pasaje si piete. Cladirile poarta pecetea stilului baroc si renascentinst. In partea de nord a zidurilor se ascund plajele romantice Mogren I si Mogren II, urmate de plajele de la Jaz si Trsteno, iar in sudul statiunii se desfasoara faimoasa plaja Slovenska Plaza. In « fata » Budvei se zareste celebra insula a Muntenegrului, Sveti Nikola.

Becici - o statiune frumoasa, situata la 3 km de Budva. In 1936, la Paris, a fost proclamata cea mai frumoasa plaja a Mediteranei. Lungimea plajelor este de 2 km si este o statiune ideala pentru familiile cu copii. In apropierea plajei exista restaurante si magazine pentru inchirierea de articole sportive.

Petrovac Na Moru - o frumoasa statiune litorala, se situeaza la 16 km de Budva si 8 km de Sveti Stefan. Se afla intr-un golf cu plaje nisipoase si este delimitata de o fasie subtire de padure de pini. Plajele splendide si marea curata si calda vor contribui la o vacanta placuta si relaxanta.

Canj -  o statiune turistica localizata intr-un golf izolat, cu complexe turistice, hoteluri si case de vacanta care au priveliste spre plaja lunga de 1,1 km. In vecinatatea sa, se afla plaja Reginei, unde se poate ajunge doar pe mare.

Bar - un port aglomerat pentru toata regiunea Serbia – Muntenegru. Aici navele sosesc din Bari si alte orase de la Mediterana, dar este si o binecunoscuta statiune turistica cu o viata de noapte foarte animata : multe baruri, restaurante si discoteci.

Sutomore - se afla la 6 km de Bar, este o statiune cu plaje cu nisip si o linie costala de 2 km.
De-a lungul promenadelor se gasesc o multime de restaurante, cafenele, baruri si magazine de tot felul, care ademenesc turistii sa isi petreaca vacanta in acest orasel frumos si vesel.
Pe langa numeroasele monumente istorice, biserica Sf.Tekla ce are 2 altare: unul ortodox si unul catolic si bastioanele de la manastirea Benedictine de la Ratac, sunt 2 obiective ce nu trebuie ratate. Dintre cele mai importante si mai frumoase obiective turistice mentionam: Sveti Stefan – insula milionarilor, Herteg Novi, Pestera Albastra, manastirea Ostrog, parcul national Durmitor, etc.

Pestera albastra - cunoscuta sub numele Plava Spilja, este o pestera foarte interesanta, situata intre golful Zlatna Luka si capul Mokra Gora, la aprox. 16 km de Herteg Novi. A fost denumita « pestera albastra » datorita culorii neobisnuite a apei, creata de reflectia razelor de soare in apa marii.
In interiorul pesterii, apa este mai calda (3-4°C) decat apa din exterior. Inaltimea pesterii este de 9 m, iar adancimea de 3-4 m.

Manastirea Ostrog - apartine bisericii ortodoxe sarbesti si este localizata in marea stanca Ostroška Greda. Bazele manastirii au fost puse de arhiepiscopul mitropolitan al Hertegovinei, in sec. al XVII – lea, care a si murit aici, iar cativa ani mai tarziu a fost santificat. Un devastator incendiu a distrus o mare parte din manastire la inceputul sec. al XX-lea. Din fericire, cele 2 bisericute, care sunt principala atractie a acestui complex, au fost crutate, iar manastirea a fost restaurata ulterior.
La manastirea Ostrog se organizeaza cel mai cunoscut pelerinaj al Muntenegrului si este una dintre cele mai vizitate manastiri din Balcani.

Parcul National Durmitor
- se intinde de la masivul Durmitor cu canioanele si raurile Tara, Susica si Draga, pana la canionul format de raul Komarnica. Masivul Durmitor va dezvaluie versanti abrupti, numeroase lacuri galciare inconjurate de paduri vesnic verzi, rauri repezi ce formeaza canioane spectaculoase, cum este cel al raului Tara, unul dintre cele mai frumoase de pe glob.

Informatii viza: Nu este necesara obtinerea vizei pentru scurt sejur. Este in schimb nevoie de pasaport valabil cel putin 6 luni de la perioada intoarcerii in tara.

Asistenţa medicală:
- in vederea acordării asistenţei medicale de urgenţă în mod gratuit este necesară prezentarea asigurării medicale.

Clasificare hoteluri
- clasificarea unităţilor de cazare din Muntenegru este asemănătoare celei româneşti. Cu toate acestea sunt foarte multe unităţi de cazare clasificate superior pentru dotările hotelului (piscină, sală conferinţe etc.) şi mai puţin pentru confort.