Tunisia: soare, nisip si istorie - partea II


De-a lungul timpului si odata cu experienta acumulata de Eximtur, ne-am dat seama ca cele mai potrivite persoane care sa-ti vorbeasca despre o destinatie sunt cele ce o iubesc, cele carora le vezi pasiunea in ochi cand iti povestesc despre acel loc. De la aceste persoane poti intelege cel mai bine lucrurile care fac acea destinatie extraordinara, pentru ca reusesti sa vezi prin ochii lor peisajele, oamenii, traditiile, cladirile si multe altele.

Azi iti prezentam partea a II-a (cu poze de la fata locului de data aceasta) a articolului "Tunisia: soare, nisip si istorie" al Cameliei Giurgiu, pe care, dupa ce am vazut pasiunea cu care ne vorbea despre vacanta in Tunisia, am rugat-o sa ne scrie un articol despre aceasta tara si experienta ei acolo.

Partea I a articolului o poti citi aici.

Una dintre experientele ce merita traite in tunisia este plimbarea cu camila in desert.

Autocarul de Sahara

Si iata-ma in dimineata de duminica, cu ochii carpiti de somn, cu rucsacul in spate (in care indesasem ceva schimburi, apa, aparatul de fotografiat si baterii incarcate, incarcatorul) asteptam autocarul… de Sahara. A venit la timp si am purces in excursia care avea sa-mi fie motiv de visare mult timp de atunci incolo.

In timp ce ghidul ne oferea informatii despre situatia politica din Tunisia, despre armonia dintre musulmani, crestini si evrei, despre traditii de nunta si inmormantare, despre istoria lor si istoria locurilor - pe geam se derula o lume fantastica: un sat pe malul Mediteranei, unde studentii de la arte realizasera o expozitie de arta din materiale neconventionale (fier, carton, tabla, lemn), exponatele de dimensiuni... gigantice (un vapor, statuia libertatii, un cal) - foarte interesant, iar in spate, drept decor, Mediterana.

pe geam se derula o lume fantastica: un sat pe malul Mediteranei, unde studentii de la arte realizasera o expozitie de arta din materiale neconventionale (fier, carton, tabla, lemn), exponatele de dimensiuni... gigantice (un vapor, statuia libertatii, un cal) - foarte interesant, iar in spate, drept decor, Mediterana.

Un alt sat. Intr-un spatiu deschis, doar imprejmuit cu bancute si un acoperis deasupra, trona scheletul ultimei balene esuate pe tarmul lor. Pe bancute stateau la taifas si o narghilea, barbatii satului. Aparatu-mi click-uia intruna.

Cafea alb-albastra

Pe o parte plantatii de maslini, pe alta un minaret frumos impodobit.. Palcuri de palmieri, dealuri aride... Primul popas, de cafea si dezmortire, la o cafenea frumos colorata, in alb si albastru, de pe marginea drumului. Semana cu o casuta pentru papusi, atat de frumoasa mi s-a parut a fi. Cu mese si fotolii imbracate in faianta marunta alba, tivite cu albastru.. N-am avut timp sa cad in reverie, a trebuit sa plecam, mai aveam atatea si atatea de vazut..

Primul popas, de cafea si dezmortire, la o cafenea frumos colorata, in alb si albastru, de pe marginea drumului. Semana cu o casuta pentru papusi, atat de frumoasa mi s-a parut a fi. Cu mese si fotolii imbracate in faianta marunta alba, tivite cu albastru.

Case frumoase, cu arcade si rotunjimi, cupole si dantelarii. Plantatii de curmali, cu ciorchinii protejati in plase speciale. Pamant arid, rosu. Cer albastru. O fasie perfecta de asfalt inainte.

Coloseumul tunisian

Urmatoarea oprire: amfiteatrul roman de la El Djem (este al doilea ca marime, dupa Coloseumul din Roma). Sunt renumite concertele simfonice din amfiteatru, datorita acusticii impresionante, insa sunt multe altele de povestit despre Coloseumul din El Djem, despre subteranele unde erau tinuti sclavii si despre luptele date aici... Insa toate acestea merita auzite la fata locului, “traite si simtite”... S-apoi, la drum.

Urmatoarea oprire: amfiteatrul roman de la El Djem (este al doilea ca marime, dupa Coloseumul din Roma).

In jurul pranzului am oprit la restaurantul berber unde aveam sa luam masa. Restaurantul sa vi-l imaginati ca pe o excavatie circulara, la mai bine de doi metri adancime, iar pe perimetrul circular erau dispuse salile de mese, niste incaperi mai mult lungi decat late, in care erau doua mese lungi si banchete pe o parte si alta a lor. Inauntru era chiar racoare, in conditiile in care afara erau, deja, peste 40 de grade.

Am primit apa (cafeaua era contra cost, de fapt fuseseram avertizati cand am optat pentru excursie, ce anume este cuprins in pret si ce nu, si cativa dintre colegii de drum s-au suparat pentru ca, la urma, li s-au cerut bani pentru cafea). Felul intai am primit pilaf de orez cu niste placintele umplute cu branza. Iar al doilea: pui cu cus-cus si dovleac.

Felul intai am primit pilaf de orez cu niste placintele umplute cu branza. Iar al doilea: pui cu cus-cus si dovleac.

Casa de trogloditi

Cu burtile pline, am plecat spre urmatorul obiectiv: vizitarea unei locuinte de trogloditi (sunt numiti astfel datorita locuintelor lor specifice: sapate in pamant/stanca, pentru a se proteja de temperaturile mari de la suprafata).

Am intrat in casa, convinsa fiind ca e un “muzeu”. Mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca, de fapt, locuitorii erau acasa, tocmai luasera masa. In interior, pe podeaua de paman batatorit sunt intinse covoare traditionale iar mobilerul lor este extrem de rudimentar. Se odihneau pe niste saltele, puse pe podea.

Mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca, de fapt, locuitorii erau acasa, tocmai luasera masa. In interior, pe podeaua de paman batatorit sunt intinse covoare traditionale iar mobilerul lor este extrem de rudimentar. Se odihneau pe niste saltele, puse pe podea.

Cateva incaperi (m-a incercat usor claustofobia, stiind ca sunt la cativa metri sub pamant): o bucatarie, un dormitor sau doua, un loc de depozitare, o curte interioara unde o femeie macina grau (cu o rasnita formata din doua pietre sprapuse). Pe pereti, in niste colivii, erau niste soareci (cred) si niste pasaruici frumos colorate. In curtea circulara, o soparla priponita cu o sforicica. Doi copilasi tare simpatici si iuti ca niste zvarlugi. La iesire, pe o bucata de tabla scria “Bine ati venit in casa mea!”- in engleza si in franceza. Am plecat de acolo cu un sentiment straniu. In acceptiunea mea ei aveau atat de putin si am vazut atata multumire, liniste si pace pe fetele lor…

Locuinta troglodita continea cateva incaperi (m-a incercat usor claustofobia, stiind ca sunt la cativa metri sub pamant): o bucatarie, un dormitor sau doua, un loc de depozitare, o curte interioara unde o femeie macina grau (cu o rasnita formata din doua pietre sprapuse).

Trandafirul desertului

Experienta “extrema” a zilei a fost plimbarea pe camile, prin desert. Unde imi era cumplit de frica atunci cand am urcat pe camila, nu-mi venea sa mai cobor, la urma. Camilarul, un omulet vesel foc. Ne-a facut poze pe camile, ne-a cantat dintr-un fluier improvizat, ne-a cules "trandafiri de desert" si ne-a umplut sticlele cu nisip, ca amintire - a meritat din plin aplauzele noastre si "mica atentie" de la sfarsit.

Experienta “extrema” a zilei a fost plimbarea pe camile, prin desert.

Obositi, dar veseli, ne indreptam spre locul in care aveam sa innoptam: Oaza Kebili. Pe drum, ghidul ne-a povestit despre oazele de munte si cele de mare, despre orasul Gabes, despre insula Djerba s-apoi despre orasul Kebili, unde urma sa ne cazam peste noapte.

Relaxarea din Kebili

Mi-a placut hotelul din Kebili. Cu arhitectura araba, pe un singur etaj. Alb. Cu coridoare lungi, deschise. Cu gradini interioare. Cu doua piscine care cadeau in cascada, una in cealalta. Peste cascada trecad unul din coridoarele hotelului, sub forma de pod.

Mi-a placut hotelul din Kebili. Cu arhitectura araba, pe un singur etaj. Alb. Cu coridoare lungi, deschise.

Si zona de receptie mi-a placut: cu mozaicuri si fantana arteziana interioara, cu pereti placati cu dantelarii in lemn, cu fotolii comode si candelabre interesante. Am luat cina, ne-am balacit in piscine si ne-am cinstit cu cate o bere, sub privirile dezaprobatoare ale ospatarilor.

Articol de Camelia Giurgiu Partea a III-a a articolului o poti citi aici.


SOURCE AND TAGS