LOCAȚII DE WEEKEND DIN ROMÂNIA CU SPAȚII DE JOACĂ PENTRU COPII


Atunci când alegi o destinație de călătorie pentru întreaga familie, trebuie să iei în considerare atât ce vor adulții să facă și să viziteze, dar mai ales cum vor copiii să se distreze. Cei mici au nevoie de noi provocări care să le mențină viu interesul, să aibă acces la o bogată ofertă de distracție, dar și la activități care să le creeze amintiri de neuitat. Așa cum probabil știi, copiii care au călătorit încă de mici cu părinții sunt cei mai deschiși la experiențe de turism noi, văd lumea altfel și țin minte detalii surprinzătoare despre locuri sau evenimente, căci le-au trăit din tot sufletul. Dacă vrei să oferi întregii familii o excursie de un weekend memorabilă, pornește alături de noi ca să explorăm câteva locuri și să vedem cât de ofertante sunt pentru cei mici și cei mari. De ce ai nevoie atunci când călătorești cu copiii? Ce unități de cazare ți se potrivesc cel mai bine? Hai să vedem câteva criterii de selecție.
  • Amplasament excelent pentru petrecerea timpului liber în natură, dar și în zone urbane/rurale cu posibilități de plimbare, vizitare, explorare, distracție;
  • Unitățile de cazare ar trebui să aibă oferte generoase pentru familiile cu copii și să fie dotate cu spații de joacă, oferte speciale pentru cei mici, sau activități care să le fie pe plac;
  • Camerele de hotel sau pensiune ar trebui să fie generoase, pentru ca familia să se desfășoare în voie, iar oferta să fie flexibilă și bogată în ceea ce privește cazarea, mâncarea și relaxarea.
  • Acum că am trecut în revistă cam ce ar trebui să cauți pentru o excursie în familie, hai să vedem unde poți merge pentru un weekend memorabil!

1. Băile Felix - Hotel President SPA

Baile Felix Hotel President Spa La numai 8 kilometri distanță de Oradea, Băile Felix este o stațiune balneară cu regim permanent, care în ultimii ani a devenit destinația preferată a familiilor cu copii de toate vârstele. Peisajul montan și aerul curat sunt printre primele lucruri de care te vei bucura aici. Mai mult, dacă vrei să ai parte atât de beneficiile tratamentelor balneo-climaterice, dar și de tot ce are zona de oferit, îți recomandăm hotelul President SPA. Camerele spațioase și serviciile de 4 stele vor fi sigur pe gustul părinților, în timp ce copiii se vor bucura de acces liber la piscină, la locul de joacă pentru copii special amenajat și mai ales de aqua park. Având în vedere că vă aflați în inima unei regiuni superbe, nu ratați o vizită la Oradea, un oraș care devine din ce în ce mai frumos și mai ofertant ca distracție, cultură, arhitectură și spații verzi sau locuri de joacă pentru copii. Cei mici probabil că vor vrea să viziteze și Peștera Urșilor, așa că, dacă nu ați văzut-o încă, ar fi păcat să o ratați, căci este o experiență de care copiii își vor aduce aminte cu drag.
Vezi detalii

2. Orăștie - Arsenal Park

Orastie Arsenal Park În special dacă aveți băieți, care adoră filmele de acțiune și jocurile pe calculator, aici este locul în care trebuie să vă petreceți un weekend. Arsenal Park este un complex astfel construit încât să le dea vizitatorilor senzația că au ajuns într-o bază militară ca în filme. Nimeni nu se poate plictisi aici, căci dincolo de ineditul locației – camere de tip bunker pentru soldați, apartamente pentru ofițerii superiori sau chiar vile pentru generali – Parcul oferă atât de multe de făcut și de văzut, că un weekend ți se va părea mult prea scurt. Cei mici se vor bucura de vânătoarea de comori sau de escape room, Aventura Park pentru copii, Aqua Park pentru copii, mini-golf, skate park, piscine, tobogane și multe altele. Adolescenții și adulții nu vor ști unde să se distreze prima dată: poligon de tras cu arcul, Aventura Park pentru adulți, tiroliană, parapantă, salturi din turnul de parașutism, escaladă, fitness în aer liber, parc acvatic, trasee suspendate și câte și mai câte. Arsenal Park este o destinație perfectă pentru familie, fiind cel mai mare parc tematic din țară și oferind oricui o experiență unică în viață. Pe lângă Arsenal Park, în județul Hunedoara se află și alte două obiective turistice excepționale: Castelul Corvinilor și Mănăstirea Prislop, așa că dacă vă planificați o vacanță mai lungă, nu uitați să le treceți și pe ele în itinerariul vostru.
Vezi detalii

3. Bran - Complex Club Vila Bran

Complex Club Vila Bran Legendara zonă Bran nu mai are nevoie de prezentări extinse. Dacă aveați în plan să-i duceți pe copii într-un city break undeva în străinătate într-o stațiune de munte cu tot dichisul, să stiti că Bran este o alegere la fel de bună. Complex Club Vila Bran este un loc de poveste, parcă special construit pentru a bucura inimile copiilor și familiilor venite în excursie aici. Complexul oferă nu doar peisaje montane cum numai în România putem găsi, ci și nenumărate posibilități de distracție și aventură pentru cei mici: Valea cu povești (parc de distracție tematic), sală de teatru, parc istoric, și multe altele. Nici părinţii nu se vor plictisi, căci baza de agrement construită la standarde internaționale și serile cu program de divertisment din cadrul restaurantului tradițional le vor fi cu siguranţă pe plac. O vizită la Castelul Bran nu poate fi trecută cu vederea, mai ales că cei mici – dacă sunt la vârsta la care se simt prinți și prințese în poveștile lor – vor avea distracția asigurată. Fie că alegeți piscinele interioare sau exterioare, sala de squash, locul de joacă pentru copii, clubul copiilor, terenurile de tenis sau de mini-baschet pentru cei mici, o plimbare cu bicicleta prin împrejurimi, relaxare la piscină sau câteva ore de relaxare în hamac în parcul natural, nu veți regreta nici o clipă că ați ales această locație pentru mini-vacanța voastră. La Bran se ajunge destul de repede din orice parte a țarii, așa că nu aveți nici un motiv să ratați un weekend memorabil într-o zonă turistică și istorică de importanță națională.
Vezi detalii

4. Daneș - Domeniul Dracula

Danes Domeniul Dracula Ei bine, cui nu îi plac legendele legate de Dracula? Dacă România este vizitată anual de sute de mii de turiști străini aflați aici ca să dezlege misterul fabulosului personaj, în timp ce alții se află în căutarea firului istoric care să îi conducă la adevărul despre Vlad Țepeș, de ce nu am profita și noi de bogăția culturală pe care o avem la îndemână? De ce nu le-am deschide apetitul celor mici pentru literatură, cinema, istorie, cultură și artă? Domeniul Dracula este un domeniu în adevăratul sens al cuvântului, aflat în apropierea localității Daneș, în județul Mureș. Peisajul și specificul transilvănean îți taie răsuflarea, iar oferta Domeniului Dracula va încânta adulții și copiii deopotrivă. Dincolo de locurile de joacă pentru copii, special amenajate, ai aici posibilitatea de a face echitație (Centrul Ecvestru fiind un obiectiv turistic în sine), de a vă plimba pe domeniu, de a vizita ferma de animale și de a vă relaxa și juca la piscină. Pasionații de pescuit se vor bucura să găsească aici toate condițiile pentru a da curs acestei pasiuni, în timp ce restul membrilor familiei pot face un picnic de poveste în pădure sau pot admira lebedele de pe lac. Stâna amenajată și mica grădină zoologică cu animale sălbatice îi vor bucura mult pe copii – iar dacă ești acel părinte care vrea să faciliteze dragostea și respectul copiilor pentru natura adevărată, nealterată, aici este locul perfect. Nu îți mai zicem nimic despre cazare și masă căci, așa cum îți poți imagina, totul este la superlativ aici.
Vezi detalii

5. Poiana Brașov - Hotel Alpin

Poiana Brasov Hotel Alpin Ușor accesibilă din Brașov, București, chiar și Cluj dacă pornești la drum devreme, Poiana Brașov este una dintre perlele turistice ale României care și-a consolidat în ultimii ani reputația de stațiune sofisticată, superbă și generoasă în ofertele de distracție pentru adulți și copii. Dacă ești în căutarea unui peisaj montan unic, atunci ai ales bine. Dincolo de asta însă, departe de orașul zgomotos, Poiana Brașov îți face o ofertă pe care nu o poți refuza: Hotelul Alpin, cu servicii de patru stele. Ai aici, în primul rând, un loc de joacă cu personal calificat care se poate ocupa de cei micuți în timp ce tu faci o drumeție în natură. Mai mult, piscina olimpică din interior, piscina exterioară încălzită pentru copii, jocurile și proiecțiile de filme din Club Alpin, precum și spațiile generoase de plimbare și joacă în aer liber îi vor face pe copii să adore acest loc și să vrea să se întoarcă anual aici. Adulții se pot bucura de un tratament cu adevărat de patru stele: Centrul Spa Vitarium te aşteaptă cu sală de fitness, saună, saloane de masaj, reflexoterapie, hidromasaj și aqua experience, precum și un tratament unic în România: metoda de fitness și slăbit Iyashi Dôme. După un weekend la Alpin în Poiana Brașov te vei simți mai tânăr și mai în formă, iar copiii nu vor înceta să vorbească despre distracția de care au avut parte în mini vacanță. Desigur, Brașovul este la o aruncătură de băț de Poiană, așa că du-i pe cei mici să viziteze Biserica Neagră, centrul istoric și alte obiective turistice dintr-unul din cele mai frumoase orașe din România.
Vezi detalii
Sperăm că propunerile noastre ți-au surâs și că vei profita de vremea încă bună pentru a-ți rezerva un weekend de neuitat împreună cu cei mici. Aer curat, mâncare sănătoasă, servicii ireproșabile, relaxare, joacă, distracție și aventură: ce altceva îți mai poți dori într-o excursie de un weekend în România?

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare