Despre conceptul de „island hopping” și 3 destinații în care poți face asta


„Island hopping” (mersul din insulă în insulă) este un concept de turism din ce în ce mai popular. El reprezintă vizitarea unei destinații prin efectuarea de scurte excursii pe diverse insule – în comparaţie cu vizitarea uneia singure. Desigur, island hopping se pretează acelor destinații sau țări de tip arhipelag, în care atracţia principală o reprezintă explorarea mai multor locuri și nu a unuia singur. Ca să exemplificăm mai bine o astfel de experienţă, pe care îți recomandăm să o trăiești cel puţin o dată în viață, îți vom oferi câteva sugestii de destinații unde island hopping poate reprezenta o aventură unică, care îți va crea amintiri frumoase.

1. Grecia

Vacanta in Grecia Prima destinație care ne vine în minte când ne gândim la island hopping este Grecia. Deși suntem obișnuiți să ne petrecem vacanța pe o anumită insulă a Greciei, un tur de tip island hopping poate include până la cinci insule, într-un circuit de zece zile, de exemplu. Astfel, un sejur de tip island hopping te va purta în locuri diverse, oferindu-ți ocazia să vizitezi obiective turistice deosebite și să ai parte de experiențe memorabile. În general, circuitele island hopping includ toate taxele de transport – avioane, feriboturi etc. – și îți dau posibilitatea să te distrezi și să te relaxezi altfel de fiecare dată, căci orice insulă dintr-un arhipelag are farmecul, specificul, și atracțiile ei diferite. Fie că vorbim de Grecia, Spania, Italia, Scoția și altele, un tur island hopping îți va arăta cele mai de interes (și exclusiviste) obiective și destinații, într-o manieră unică.

2. Croația

Vacanta in Croatia Așa cum circuitul Semnătura Croației îți oferă posibilitatea de a vizita cele mai cunoscute și mai interesante locuri din această superbă țară, tot așa și un tur island hopping în Croația îți va da ocazia să te bucuri de o aventură de neuitat. Un astfel de circuit de insule în Croația te va purta într-o călătorie cu yachtul pe insule parcă desprinse din revistele și vederile turistice - Brac, Hvar, Vis sau Korcula. Circuitele island hopping sunt alegeri excelente pentru cuplurile aflate în luna de miere sau pentru călătorii versați, care au vizitat deja nenumărate destinații turistice, dorindu-și să încerce ceva nou, deosebit și de lux. Experiența trebuie trăită măcar o dată în viață chiar și de călătorii sofisticați, care știu ce își doresc, căci island hopping-ul poate lua forma unei croaziere de lux, în care totul este la superlativ.

3. Thailanda

Vacanta in Thailanda Puține lucruri se pot compara cu o vacanță în Thailanda în care poți vizita insula Phuket, golful Phang Nga (cu insula James Bond și pădurile sale de mangrove), insulele Phi Phi (cu faimosul său golf Maya, peștera Viking și laguna idilică din Golful Pileh), Insula Bamboo, Insula Maimuțelor, Insulele Similan sau Golful Princess. O călătorie de 10 zile în Thailanda, care include Bangkok, Phuket și scurte excursii în câteva dintre cele mai exotice și neobișnuite insule și golfuri din regiune, este cadoul pe care trebuie să și-l facă orice cuplu aflat în luna de miere, sau cuplurile care știu că turismul înseamnă mai mult decât mare și plajă, dar și orice turist cu spirit de aventură, care vrea să trăiască experiențe noi, unice, din care să își clădească amintiri pentru tot restul vieții. Avantajul unei experiențe de island hopping față de vacanțele sau tururile tradiționale îl reprezintă faptul că îi oferă călătorului posibilitatea de a cunoaște și explora o regiune în profunzime, în care se poate bucura de destinații sau activități mai variate. De exemplu, o excursie independentă la Monkey Island în Thailanda sau la o sesiune de snorkeling printre recifuri de corali pot aduce un plus de aventură în itinerariul unei clasice vacanțe la plajă în Thailanda, nu crezi? De aceea, island hopping devine tipul de vacanță preferat al celor care au nevoie de mai mult decât de o simplă excursie în străinătate, oferind obiective memorabile, în decursul aceluiași sejur. Tu ai experimentat vreodată island hopping? Dacă da, ce ți-a plăcut cel mai mult la acest tip de călătorie? Dacă nu, te provocăm la o astfel de aventură pentru următorul concediu la mare! :)

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare