Ce destinație alegi pentru vacanța la schi? Vezi recomandările noastre


Odată cu venirea iernii, pasionații de schi nu se gândesc decât la un singur lucru: unde să își petreacă următoarea vacanță și cum să se dedice mai intens sportului lor de iarnă preferat. Astăzi avem pentru toți cei activi, care abia așteaptă concediul de iarnă, trei recomandări care sigur îi vor inspira. Destinațiile alese îndeplinesc simultan cele mai importante criterii de selecție pentru o vacanță la schi alături de familie sau de prieteni:
  • Pun la dispoziția schiorilor pârtii de dificultăți variate – atât copiii, cât și profesioniștii vor găsi pârtiile pe care și le doresc;
  • Resort-urile de schi din aceste destinații sunt prietenoase cu familiile – și, mai mult, le pun la dispoziție acestora o mare diversitate de activități distractive pentru toate vârstele;
  • Sunt mai puțin aglomerate decât resort-urile obișnuite în această perioadă a anului, motiv pentru care aici o să vă bucurați de schi și odihnă fără bătăi de cap.
Haide acum să vedem unde poți merge la schi cu familia sau prietenii pentru a vă bucura cu toții de o vacanță activă!

1. Franța

ski Franta - oferte vacanta Eximtur Franța este o destinație preferată de schiori – mai ales domeniile Les Arcs/Peisey-Vallandry sau La Plagne – pentru că satisface și cele mai sofisticate gusturi în materie de diversitate a pârtiilor și facilități pentru familii. De exemplu, în La Plagne te vei bucura de:
  • 225 de kilometri de pârtii, de toate gradele de dificultate (15 pârtii negre de mare dificultate, 30 de pârtii roșii, 72 de pârtii albastre și 10 pârtii verzi pentru începători și copii);
  • Ca și element de noutate pentru cei care încă nu au schiat în Franța, trebuie să știi că cea mai mare pârtie neagră din Europa se află în această țară;
  • Începătorii și cei mici au la dispoziție peste 1000 de instructori de schi care îi pot iniția în practicarea acestui sport și dezvoltarea abilităților în acest sens; mai mult, cei mici au parte de școli de schi destinate lor în exclusivitate, pârtii de săniuș și cățărări pe ghețar;
  • Pentru familiile care vor să petreacă timp liber de calitate în afara pârtiilor, aici există posibilitatea de a merge în scurte excursii ghidate, de a vă aventura cu bobul, de a petrece seri liniștite într-un restaurant cu spectacol live, de a vă relaxa la spa, sau de a vă distra la pista de bowling.
Resort-urile de schi franceze sunt cunoscute nu numai pentru atenția la toate nevoile și dorințele vizitatorilor lor, dar și pentru unitățile de cazare potrivite oricăror gusturi. Fie că alegeți un apartament modern, un chalet de schi amplasat pe pârtie sau una dintre sutele de vile și cabane, nu veți fi dezamăgiți, deoarece peisajul de poveste vă va oferi o experiență de poveste. Cluburile pentru copii, restaurantele axate pe gastronomie franceză și internațională, precum și celelalte posibilități de distracție și relaxare fac din Franța una dintre cele mai dorite destinații pentru familiile care vor să petreacă o vacanță activă iarna aceasta.

2. Italia

ski Italia - oferte vacanta Eximtur Deși Alpii italieni pot părea un pic înfricoșători pentru începătorii într-ale schiului, statiunile de schi din Italia sunt totuși ideale pentru familiile cu copii de orice vârstă. Hai să vedem câteva dintre cele mai atractive stațiuni:
  • Pentru familiile cu copii și grupurile de schiori începători – Pila (Valle d’Aosta): aici există pârtii de toate dificultățile, dar Baby Pila, Baby Gorraz și Grimod sunt dedicate exclusiv copiilor, mai ales că aici se pot bucura și de mini-club-urile și şcolile de schi;
  • Pentru cei care vor și altceva decât schi clasic – Alagna Valsesia (Valle d’Aosta) pentru heli-ski sau off-road, Livigno (Lombardia) pentru snowboarding și cumpărături, Bormio (Lombardia) pentru grupurile de tineri care vor să se distreze și să socializeze în stațiune după ziua petrecută pe pârtie și Sauze d’Oulx (Piedmont) pentru tot ce înseamnă apres-ski, de la petreceri până la restaurante de lux;
  • Pentru cei care vor o vacanță frumoasă, dar au un buget limitat – Cervinia (una dintre cele mai accesibile stațiuni de schi de talie mondială din Europa).
Nu în ultimul rand, pentru familiile cu copii recomandăm și Pontedilegno – Tonale: un resort prietenos, cu 100 de kilometri de pârtii (10 cu dificultate scăzuta, 25 cu dificultate medie și 6 pârtii de dificultate ridicată), in care se gaseste Fantaski (parc de distracții în aer liber pentru cei mici, cu școli de schi și instructori), dar și un Snowpark (unde întreaga familie poate face drumeții), cluburi pentru copii, excursii ghidate și multe altele. Italia este foarte atractivă în ceea ce priveşte vacanţa la schi, mai ales că prețurile sunt mai mult decât accesibile, iar ofertele numeroase.

3. Slovenia

ski Slovenia - oferte de vacanta Eximtur Slovenia și-a câștigat în ultimii ani o reputație impecabilă printre schiorii profesioniști, dar și pentru turiștii care schiază din pasiune alături de cei dragi. Slovenia este alegerea perfectă dacă vrei să ai parte de schi la cele mai înalte standarde internaționale, dar la prețuri accesibile, completate de nenumărate facilități pentru familiile cu copii.
  • Stațiunea Kranjska Gora este una dintre cele mai populare: pârtiile însumează 20 de km, 10 din cele 20 fiind dedicate începătorilor și copiilor. Cei care vor să se aventureze pe pârtie cu nocturnă sau pe pârtiile de competiții se pot bucura de un înalt nivel de siguranţă, în timp ce cei mai mici dintre vizitatori sau cei care nu știu / nu doresc să schieze vor putea să se distreze pe pârtia de săniuș.
  • Stațiunea Maribor Pohorje se află lângă (sau mai bine zis deasupra) orașului Maribor, al doilea cel mai mare oraş din Slovenia și lângă granița cu Ungaria. Dincolo de cei 80 de kilometri de pârtii (14 km pentru avasați, 26 km cu grad de dificultate mediu și 40 km pentru începători), Maribor Pohorje atrage cu posibilitatea de a face vizite și excursii în Maribor sau la vecinii de peste graniță.
  • Rogla – o destinație aparte pentru cei care vor să îmbine o vacanță activă cu momente de relaxare, Rogla oferă un centru Olimpic de agrement cu echipamente ultra-moderne, un spa climatic natural, pârtii pentru toate nivelurile, dar și pârtii speciale de snowboard sau schi competitiv, și multe altele. Familiile și grupurile mai mari aleg Rogla pentru că la numai 16 km distanţă (uşor de parcurs cu o cursă regulată de autobuz) se află spa-ul Terme Zreče, care vă aşteaptă cu bazine cu apă termala, saună, solar, și multe altele.
Slovenia, cu alte cuvinte, oferă calitate austriacă la prețuri românești, motiv pentru care este preferată de familiile cu copii și de turiștii care pe lângă schi vor și distracție, excursii, vizite peste graniță, relaxare și, desigur, experiențe culinare deosebite. Tu ai fost la schi în vreuna dintre aceste destinații? Care a fost preferata ta și de ce? Pe care din ele ai recomanda-o pentru o vacanță la schi cu familia?

SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare