[UPDATE 2017] 10 piețe de Crăciun pe care să le vizitezi
- Eximtur
- /
- 1 octombrie 2024
Magia sărbătorilor de Crăciun se apropie cu pași repezi și mulți dintre noi ne grăbim să o îmbrățișăm. Piețele de Crăciun din străinătate sunt în fiecare an din ce în ce mai căutate de turiștii din toată lumea. Dacă nu ai planuri de Crăciun și îți dorești o vacanță în străinătate, astăzi îți recomandăm șapte piețe tradiționale de Crăciun pe care să le vizitezi în 2015. [UPDATE 2017] În continuare, cele 7 locații de mai jos rămân cele mai vizitate piețe de Crăciun, însă dacă dorești o experiență mai diferită în 2017, trebuie neapărat să încerci piețele de Crăciun din Lisabona, Istanbul sau Barcelona!
Praga, Cehia
În Praga se organizează numeroase piețe de Crăciun, dar cea mai spectaculoasă este cea din Staromestské námestí (Orașul Vechi). Decorurile, bradul împodobit și standurile cu dulciuri și suveniruri fac deliciul tuturor. Nu rata concertele de colinde și spectacolele tradiționale care au loc pe tot parcursul evenimentului și nu uita să iei lista de cadouri, pentru că îl vei întâlni pe Moș Crăciun.
Viena, Austria
Târgurile de Crăciun de la Viena au devenit în ultimii ani adevărate obiective turistice în sine, pentru că este greu să egalezi farmecul vienez. Îți recomandăm Târgul Cultural și de Crăciun de la Schönbrunn. Dacă mergi în vacanță cu cei mici, nu rata Satul de Crăciun de la Palatul Belvedere, pentru că aici se organizează programe speciale pentru copii. Viena este celebră pentru concertele simfonice din aceste piețe, cu muzică tradițională de Advent. Suvenirurile, dulciurile, decorurile, parfumul vinului fiert, al mărului și al scorțișoarei te vor însoți oriunde vei păși.
Nürnberg, Germania
Târgul de Crăciun de la Nürnberg, Christkindlesmarkt, are o tradiție de mai bine de 400 de ani. Nu poți rata celebrii cârnați de Nürnberg, mâncare tradițională în această perioadă, vinul fiert și alunele prăjite. Piețele de Crăciun din Nürnberg au o ofertă bună atât pentru adulți, cât și pentru copii, iar toată lumea e nerăbdătoare să înceapă distracția specifică acestei perioade.
Köln, Germania
Cele mai mari piețe de Crăciun din Köln sunt organizate în centrul istoric al orașului, mai ales în preajma catedralei. Pomul uriaș de Crăciun se află la loc de cinste, iar atmosfera de sărbătoare începe să se facă simțită încă din noiembrie. Nu rata nici piața de Crăciun din zona Muzeului de Ciocolată, aflată într-o atmosferă neobișnuită, cu un aer marin și cu elemente de decor marinărești. Dacă îți dorești o atmosferă idilică precum cea din basmele Disney, mergi la Stadtgarten, o piață recunoscută pentru suvenirurile neobișnuite pe care le poți găsi aici.
Bruxelles, Belgia
Piața de Crăciun din Bruxelles, cunoscută și sub numele Minunea Iernii, a fost declarată de turiștii străini cea mai neobișnuită și originală piață de Crăciun din Europa. Atmosfera de basm, dar și suvenirurile, împreună cu preparatele tradiționale de Crăciun, din care te poți înfrupta, fac din târgurile de iarnă din acest oraș un prilej permanent de încântare. Un mare avantaj al acestor piețe este dat de proximitatea în care se află Bruges, un loc ce trebuie vizitat indiferent de sezon. În Piața Sainte-Catherine, copiii se vor simți ca într-un basm printre caruselele din jur, iar în Marché aux Poissons te poți bucura de patinaj. Nu rata preparatele culinare specifice!
Madrid, Spania
Plaza Mayor, Plaza Espana, Plaza de Castilla, toate acestea sunt obiective turistice esențiale pentru cei care vor să viziteze minunatul Madrid. Vei găsi ateliere de artizanat, chioșcuri care te vor ademeni cu bunătățile lor, iar colindele, concertele și evenimentele speciale te vor face să nu mai vrei să pleci niciodată de acolo.
Londra, Marea Britanie
Un Crăciun tradițional englezesc este un obiectiv turistic pe care nu ar trebui să-l ratezi. Dacă preferi un târg mic, orientat spre artă și artizanat, atunci trebuie să vezi Angel Christmas Fair, unde poți găsi de la bijuterii lucrate manual în metale prețioase până la obiecte de ceramică. Una dintre cele mai impresionante piețe de Crăciun din Londra este cea din Duke of York Square, dar pentru o experiență cu adevărat unică, încearcă piața de la Muzeul Tate Modern ce se întinde până pe malul Tamisei. Dă-te în carusel și ascultă corurile de colinde, celebre în toată lumea.
Lisabona, Portugalia
O nouă destinație pe care trebuie să o încerci în 2017 este Târgul de Crăciun de la Lisabona, Portugalia. Cel mai mare târg îl vei găsi în Praça do Comércio, însă și în piețe mai mici precum Campo Pequeno. Gustă neapărat din delicioasele lor patiserii pe care le vei găsi la tot pasul, în special pasteis de nata, vizitează Turnul Belem și mergi cu celebrele tramvaie galbene.
Istanbul, Turcia
Deși turcii nu celebrează Crăciunul, au adoptat târgurile și decorațiunile de Crăciun pentru atragerea turiștilor. Plimbările prin bazare, precum Marele Bazar, cel mai vizitat obiectiv turistic din Turcia, care datează din 1455, sau Bazarul Egiptean vor fi o plăcere și te asigur că nu vei pleca de acolo cu mâna goală. Turcii vând orice: haine, bijuterii, ceramică, condimente și multe suveniruri – perfect pentru a cumpăra cadourile de Crăciun celor dragi. Fii pregătit pentru o piață de Crăciun “altfel” :)
Barcelona, Spania
Deși temperaturile ridicate și lipsa vinului fiert s-ar putea să nu te ducă în atmosfera obișnuită de Crăciun la început, odată cu venirea serii, când se luminează întregul oraș, vei simți atmosfera de sărbătoare. Celebrele piețe de Crăciun “Fira de Santa Lucia” sau „Fira de Nadal” de la Sagrada Familia, cu sute de tarabe și căsuțe care vând decorațiuni, cadouri, bijuterii și dulciuri vor fi mai plăcut de vizitat fără hainele groase de iarnă și mâinile înghețate.
Piețele de Crăciun sunt ocazii excelente de a petrece un Crăciun spectaculos în 2017 și de a te bucura de o atmosferă de basm, veselă și caldă alături de cei dragi.
Tu ce piață de Crăciun ai vrea să vizitezi anul acesta?
SOURCE AND TAGS