JUDETUL GALATI
1. INFORMATII GENERALE
Asezare: este situat in partea extrema estica a Romaniei, pe cursurile inferioare ale Dunarii, Siretului (la vest) si Prutului (la est).
Vecini: la nord se invecineaza cu judetul Vaslui, la vest cu judetul Vrancea, la sud cu judetele Tulcea si Braila, iar la est cu Prutul si Republica Moldova.
Suprafata: 4.466 km², ceea reprezinta 1,9% din teritoriul tarii.
Populatie: de 643.000 locuitori.
Orase
Municipii: Galati, resedinta de judet, cu 328.000 locuitori, orasul dintre ape, pe malul stang al Dunarii, port fluvio- maritim, centru industrial, comercial si cultural, ce a luat fiinta ca o asezare a pescarilor si navigatorilor.
Orase: Beresti, Targu Bujor, Tecuci, Isalnita, Perisor.
Relieful: se caracterizeaza prin unitate de campie (Campia Covurlui, cu inaltimi intre 60 - 200 m, etajata si inclinata spre sud, Campia Tecuciului, Campia Siretului inferior, cu lunca joasa si umeda) si podis (in nord, prelungirea Podisului Moldovei - Podisul Covurlui, culmi deluroase prelungite, paralele, cu altitudini de 600 m, Colinele Tutovei).
Clima: apartine in totalitate sectorului de clima continentala. Verile sunt calde si uscate , iar iernile sunt geroase si marcate de viscole.
Cursurile de apa: sunt reprezentate de raurile tributare Dunarii: Prutul, cu afluentii Chineja, Covurlui, Geru Suhurlui, la est si Siretul, cu afluentul Barlad, la vest.
2. ATRACTII TURISTICE
Lacuri: Lacul Brates (de lunca) 21 kmp si Lacul Talabasca (de lunca).
Rezervatii si monumente ale naturii: Dunele fluviale de la Hanu Conachi (la 50 km nord de Galati), rezervatie complexa care se intinde pe nisipurile din Campia Tecuciului, Padurea-parc Garboavele, rezervatie forestiera (la 17 km nord-vest de Galati), cuprinde stejari seculari, salcami, Padurea Breana, rezervatie forestiera de stejari, la adapostul carora cresc bujori salbatici.
Vestigii istorice : Castrul roman Tirighina de la Barbosi ( puternica fortareata ridicata in timpul domniei lui Traian care avea scopul de a apara granita ) , Asezarea geto-daca Priboridava la Poiana, important centru economic si strategic in sec. IV i.Hr. - I d.Hr., Asezarea geto-daca Brahasesti (sec. IV - III i.Hr.).
Edificii religioase : Biserica-fortareata „Precista” de la Galati, construita in 1647 in timpul domniei lui Vasile Lupu, Biserica „Movromol” la Galati, zidita in 1669 de Gheorghe Duca si refacuta de fiul sau intre 1700 - 1703 , Biserica Vovidenia de la Galati, monument de arta care adaposteste mormantul Smarandei Cuza, mama domnitorului Alexandru Ioan Cuza , Biserica „Sfantu Gheorghe” din Galati (1664 - 1665), Biserica „Sfantu Dumitru” din Galati, ridicata de Vasile Lupu in 1649, Catedrala ortodoxa „Sfantu Nicolae” din Galati, in prezent biserica Episcopiei Dunarii de Jos.
Catedrala Ortodoxa a fost ridicata in perioada anilor 1906-1917, dupa planurile arhitectilor Petre Antonescu si Stefan Burcus.
Biserica Sf. Spiridon a fost ridicata in anul 1817 pe un plan triconic cu patru contraforti. Are trei turle, una mai mica, celelalte doua egale, baza turlei de pe naos se sprijina pe arce dispuse in cruce. Cele mai valoroase elemente ale bisericii sunt catapeteasma si icoanele. Pictura originala nu se mai pastreaza.
Edificii culturale
Casa memoriala „Costache Negri” (in Costache Negri), in vechiul conac al familiei Negri, obiectiv important pentru vizitatori. Documentele expuse redau tumultul revolutionar din 1848 precum si activitatea carturarului si democratului Costache Negri.
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galati exista de peste 45 de ani. Este un teatru de repertoriu cu profil dramatic, cu trupa permanenta alcatuita din 25 de actori, 2 regizori, un scenograf. Pentru realizarea productiei teatrul apeleaza de asemenea la colaboratori prestigiosi pe plan national - regizori, scenografi, compozitori.
Teatrul Gulliver este o institutie de cultura subventionata de Statul Roman, ca si alte teatre de copii. Teatrul Gulliver a luat fiinta la 1 octombrie 1952. In acest interval au fost prezentate perste 200 de titluri, (4-5 premiere pe stagiune) din literatura romana si universala pentru copii, sub iscusita conducere a numerosi oameni de cultura.
Teatrul liric Nae Leonard a fost infiintat in 1956. Anual organizeaza "Zilele Muzicale Galatene", cand sunt prezentate publicului cele mai reprezentative titluri ale repertoriului de toate genurile. Palatul Administrativ edificiu impunator, inaugurat la 27 aprilie 1906, astazi sediu al Prefecturii judetului Galati, Palatul administrativ a fost construit in perioada anilor 1904 -1905 dupa planurile arhitectului Ion Mincu, fondatorul scolii nationale a arhitecturii romanesti. Pe fatada principala a Palatului, la nivelul superior, se afla doua statui realizate din marmura alba – „Industria" si "Agricultura" ale sculptorului Frederic Storck, care sunt acoperite de tencuiala.
Palatul Navigatiei (astazi Gara fluviala) dateaza din ultimul deceniu al secolului 19, inceputul secolului 20, fiind proiectat de arhitectul Petre Antonescu. Actualmente acesta este sediul mai multor institutii precum “Administratia Porturilor Dunarii Maritime” sau “Compania de Navigatie Fluviala Romana Navrom”.
Palatul Universitatii situat in centrul Galatilor, fostul palat al justitiei, astazi sediul Universitatii, ocupa in vechiul peisaj arhitectural al municipiului locul cel mai de seama, datorita monumentalitatii sale.
Casa Robescu este construita in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dupa proiectul arhitectului Ion Mincu.
Casa Memoriala Alexandru Ioan Cuza este construita pe locul fostei case a parcalabului de Galati , de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Romaniei (1859 - 1866). Cuprinde o expozitie permanenta dedicata domnitorului, intrunind si calitatea de reconstituire a ambientului galatean de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea.
Muzeul de arta vizuala este primul muzeu de arta contemporana romaneasca din tara . A fost inaugurat in anul 1967 si a fost conceput scructural sa prezinte cele mai noi tendinte ale fenomenului plastic in devenire, destinatie pe care si-o pastreaza si la acest inceput de mileniu. Aproximativ 400 de lucrari existente in salile de expunere si in aer liber, in parcul muzeului, constitue o selectie dintr-un patrimoniu mult mai amplu, completat adesea cu un patrimoniu virtual, din atelierele artistilor contemporani.
Casa Lambrinidi situata pe Str. Domneasca nr. 51, langa Universitate. Construita de Epaminonda Lambrinidi, proprietarul unei mori de pe strada Portului, si avand ca anexa o turnatorie si atelier de reparat masini si vase, inainte de aprilie 1879, il gazduieste pe domnitorul Carol I, cu ocazia unei vizite in Galati. A fost sediul Curtii de Apel, al Liceului Mihail Kogalniceanu si, dupa cutremurul din 9-10 noiembrie 1940, al Primariei.
Casa Macri, unica in Romania, a fost construita in 1910, fiind locul in care a cantat George Enescu. Familia Macri, una din cele mai vechi familii din Galati, locuieste acum in cladirea din spate.
Monumente si statui: Copia “Statuii Lupoaicei” (“Lupa Capitolina”), simbolul latinitatii poporului roman.
3. ETNOGRAFIE
Bogatele si valoroasele obiecte de istorie veche etnografie si arta populara sunt reunite in expozitii permanente adapostite in salile Muzeului Judetean de Istorie .
Expozitia „Ambient traditional taranesc” a incercat recompunerea unui interior precum si al unei gospodarii specifice lumii de la sate, pastrand trasaturile caracteristice culturii romanesti si valorificand bunurile culturale de factura etnografica.
Interiorul, reprezentativ pentru casele rurale de alta data, este impartit in spatii functionale distincte: vatra de gatit, chilerul cu razboi de tesut, camera de sedere sau camera buna si frumoasa unde erau primiti oaspetii.
In anexa casei sunt etalate o serie de obiecte de uz casnic si gospodaresc, ca: melita, melitoiul, raghile de diferite dimensiuni, vase din ceramica neagra si diverse piese de la razboiul de tesut.
De asemenea, mai poate fi vizitat si atelierul de fierarie din curtea casei, care cuprinde, printre altele, foale din piele, nicovale, clesti, ciocane si cateva unelte pentru tamplarie.